Judetul Suceava, parte din bogatia si zona folclorica
Bucovina, este una dintre cele mai frumoase destinatii turistice din Romania.
Asta pentru ca este locul unde izul traditional inca este prezent, si nu doar
prin obiectivele turistice dar si prin traiul zilnic al locuitorilor – oamenii
isi muncesc pamanturile ca odinioara, locuiesc in casute taranesti, folosesc
hambarele din lemn pentru fan, iar ulitele satelor iti vor aminti de verile
petrecute la bunici.
Pe langa toate detaliile cu iz traditional romanesc, Suceava
dispune de un patrimoniu bogat dar si variat din punct de vedere turistic.
Orasul Suceava a fost resedinta domnitorului Stefan cel
mare, fapt ce a ajutat la cresterea sa economica dar si politica. Cetatea de Scaun a Sucevei a facut parte din
sistemul de fortificatii construit in Moldova, resistant unei serii de atacuri
din partea imperiului otoman. Din pacate, la un atac ulterior al acestora nu a
mai rezistat si a fost distrusa din temelii. Astazi, ea este reabilitata si
bine conservata, fiind deschisa vizitelor publicului. Printre cele mai
interesante incaperi sunt pivnita, inchisoarea sau capela. Un alt obiectiv
interesant este reprezentat de stejarii foarte batrani ai lui Stefan cel Mare,
aflati in curtea cetatii.
Manastirea Putna construita la cererea domnitorului Stefan
cel Mare, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zona,
fiind faimoasa pentru pelerinaje. Se
spune ca domnitorul a ales locul de constructive a acesteia, aruncand o sageata
din varful muntelui. Locul unde a cazut sageata, acolo a inceput constructia
manastirii, in anul 1466 durand 3 ani.
Statiunea Vatra Dornei, sau Perla Bucovinei, se afla la 802
metri altitudine si 100 km distanta de orasul Suceava. Turistii aleg sa vina
intr-un numar din ce in ce mai mare datorita peisajelor pitoresti dar si facilitatilor
de a practica sporturile de iarna. Statiunea este inconjurata de Muntii
Giumalau, Calimani, Rodna, Bistrita si Obcina Mestecanis. Totodata statiunea
are un cuvant de spus in din punct de vedere balneo, izvoarele minerale si
mofetele naturale fiind folosite in tratamentul unor diferite afectiuni.
Salina Cacica pozitionata in localitatea cu acelasi nume,
este una dintre cele mai vechi mine de sare recristalizata din Europa (are o
vechime de peste 200 de ani). A fost construita la cererea imparatesei Maria
Tereza (a fost sapata de mii de mineri) si a putut fi vizitata incepand cu
anul 1791. Cele 8200 de galerii se evidentiaza prin simplitate, in interiorul
acesteia se mai poate vizita si Capela Ortdodoxa, capela Sfintei Varvara –
protectoarea minerilor sau lacul de saramura cu o adancime de 38 de metri.
Muzeul Satului Bucovinean infiintat in anii 1970, prezinta o incursiune in lumea satului bucovinean, ilustrand perfect stilul de trai la tara in aceasta zona. Acesta are forma unui sat bucovinean traditional autentic, fiind expuse peste 30 de exponate, case traditionale din lemn ateliere mestesugaresti, dar si biserica si clopotnita din satul Vama, ce dateaza inca din anul 1783. Casele prezina perfect stilul de viata tipic taranesc, caci in interiorul acestora se regasesc cuptoare, textile de interior, mobilier, piese de port popular etc.
Lista atractiilor turistice nu se opreste aici. Este important sa ai in vedere un tur si catre Manastirea Voronet (probabil cea mai cunoscuta din tara datorita celebrului “albastru de Voronet”, culoarea unica cu care sunt pictati peretii acesteia) , Manastirea Humor, Manastira Moldovita (construita de Petru Rares, fiul lui Stefan cel Mare), Chilia lui Daniil Sihastrul (sfetnicul lui Stefan cel Mare), Pietrele Doamnei (unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Carpati) sau Muzeul Oului (vei putea descoperi o colectie de 3000 de oua incondeiate). Nu ezita sa descoperi preparatele traditionale bucovinene.