Fosta “Capitala Europeana a Culturii” din anul 2007, orasul medieval Sibiu reuseste sa atraga an de an mii de turisti straini. 

Oras vechi, inconjurat de zidurile vechii cetati, Sibiu a cunoscut in ultimii ani o crestere si dezvoltare extraordinara din punct de vedere economic si cultural. 

Capitala Transilvaniei este unul dintre cele mai frumoase si vizitate orase din Romania, datorita obiectivelor turistice culturale, istorice dar si a evenimentelor ce au fost organizate cu succes de-a lungul timpului. 

Daca ti-ai propus sa petreci cateva zile in Sibiu, iti punem la dispozitie o lista cu obiectivele turistice pe care iti recomandam sa le admiri pe indelete.

1. Piata Mare, Piata Mica si Piata Huet, toate la foarte mica distanta una fata de cealalta. Locul unde se organizeaza cele mai importante evenimente, ce de regula atrag cei mai multi turisti – Festivalul de Teatru sau Targul de Craciun, perioade in care locurile de cazare sunt la capacitate. Majoritatea atractiilor turistice sunt concentrate in aceasta zona : Podul Minciunilor, Palatul Brukenthal, Turnul Sfatului, Piata Aurarilor, Pasajul Scarilor, Biserica Evanghelica sau Casa Calfelor.  Fiecare dintre aceste obiective au un aer medieval si te invita sa le descoperi fascinanta istorie. 

2. Parcul Cetatii, locul unde sunt amplasate cele 4 turnuri vechi de aparare a cetatii : Turnul Olarilor, Turnul Dulgherilor, Turnul Gros si Turnul Archebuzierilor dar si zidul cetatii. Zona este fermecatoare, cu un aer medieval captivant.

3. Muzeul Astra din “Dumbrava Sibiului” este cel mai mare muzeu in aer liber din Europa si este la doar cativa kilometri distanta de oras. Te vei bucura sa afli ca vei descoperi o colectie impresionanta de case traditionale, mori de vant sau obiecte din lemn. Se intinde pe o suprafata de 96 ha, in care expozitia propriu-zisa ocupa 42 de ha, restul suprafetei fiind acoperite de alei de peste 10 km. Pregateste-te sa te desprinzi de agitatia cotidiana si sa te bucuri de liniste, aer curat si sa redescoperi spiritul romanesc autentic. 


Photo by Adrian Dascal on Unsplash

4. Parcul Sub Arini ce se intinde pe o suprafata de 22 de ha,  adaposteste peste 60 de specii de arbori, unii dintre ei cu o varsta de peste 150 de ani dar si 95 de specii de pasari. Unul dintre cele mai vechi parcuri din tara, acesta a fost infiintat inca din anul 1856 de catre inginerul Seifried. 

5. Gradina Zoologica reprezinta un alt aspect cu ajutorul caruia sibienii s-au evidentiat. Pozitionata in Padurea Dumbrava, este prima gradina zoologica deschisa din Romania, inca din anul 1929. Se intinde pe o suprafata de 15 ha si adaposteste o multime de specii de animale, precum feline salbatice, rasi, mistreti, cerbi carpatini, vulture, lupi etc. Vei putea admira si un stejar batran de peste 600 de ani, dar si un amplasament special creat pentru jaguar. 

6. Ocna Sibiului, statiune balenoclimaterica pozitionata la 20 de minute de mers cu masina, este cunoscuta pentru lacurile sarate ce iti ofera o experienta inedita de inot. Exista de asemenea si un lac de namol cu caracteristici terapeutice, recomandate persoanelor ce au diverse afectiuni reumatismale.

7. Castelul de lut Valea Zanelor se afla intr-un cadru natural desprins ca din povesti, la poalele muntilor Fagaras, pe malul raului Porumbacu. Pozitionarea sa nu a fost aleasa intamplator, caci legenda spune ca taramul pe care se afla era locuit de zane, fapturi magice, ce protejeaza si locul si in prezent. Castelul facut din lut va vor purta cu usurinta in lumea povestilor din copilarie. 

 

Photo by Toa Heftiba on Unsplash