Ne bucuram de prima ninsoare din acest sezon de iarna, astfel ca iubitorii sporturilor de iarna nu mai amana momentul si profita de primele clipe pe partiile de schi. Una dintre preferatele acestora este statiunea Straja din judetul Hunedoara.
Statiunea este si preferata familiilor cu copii dar si una
dintre principalele optiuni pentru organizarea taberelor de copii. Sezonul rece
este unul mult asteptat, fiind momentul in care cei mici pot fi initiati in
tainele schiului si a altor activitati specifice. De altfel, exista o partie de
60 de metri lungime special amenajata pentru micii schiori. Insa schiul nu este
singura activitate de care se pot bucura copiii, taberele organizate fiind
destul de complexe cu ghid turistic, animatori, drumetii, alpinism, tiroliana,
calarie si alte jocuri.
Statiunea Straja se afla in proximitatea localitatii Lupeni din Judetul Hunedoara, la o altitudine de 1400 de metri, pe panta muntilor Valcan – un versant din Muntii Retezat. Gratie acestei pozitionarii, statiunea se bucura de nameti aproximativ 6 luni pe an, din noiembrie in aprilie.
Sursa: Statiunea Straja, Hunedoara
Potentialul turistic al statiunii a fost descoperit inca din anul 2002, moment cand a fost declarata statiune turistica. Inca de atunci s-au realizat investitii pentru valorificarea turismului in zona, de altfel fiind nenumarate posibilitati de cazare (peste 300 de cabane, pensiuni si vile) dar si 11 partii de schi, dotate cu instalatie de transport pe cablu – 5 dintre acestea se bucura si de instalatie nocturna.
Sursa: Statiunea Straja, Hunedoara
Cea mai lunga partie din Straja are o lungime de 8
kilometri, iar cei care doresc sa schieze pot folosi telescaunul sau telecabina.
Nu vrem sa insistam doar asupra activitatilor specifice
sezonului rece, caci statiunea este o destinatie perfecta si pentru calatoriile
din vara. Pe langa drumetiile montane urmate pe traseele marcate, unde te poti
bucura de privelisti superbe, exista atractii turistice in Straja si in
apropiere pe care nu trebuie sa le pierzi din vedere.
Schitul Straja sau biserica din munte, este cu siguranta in
topul obiectivelor turistice din zona. Frumusetea si istoria sa iti vor capta
cu siguranta atentia. Se spune ca in anul 1996, intr-una din incaperile cabanei
Montana s-a aprins lumina, insa becul s-ar ars, iar flama creata de filament a
creat forma unei cruci pe sticla becului. Acesta a fost spart in cele din urma
de unul dintre turisti, insa evenimentul s-a repetat cu un alt bec, bec care a
fost dus la Staretul Manastirii Lainici, care sustinea ca in imprejurimile
locului au fost oameni care au murit in Primul Razboi Mondial si care nu au
fost inmormantati crestineste. In amintirea lor a fost ridicata Crucea Eroilor
din Straja, iar in anul 1999 a fost construit si Schitul Straja.
Parcul de aventura din statiune iti ofera posibilitatea sa
te bucuri de timpul liber cu activitati care menite sa te scoata din zona de
confort, fiind amenajate 3 tiroliene de lungimi diferite, poduri suspendate de
diferite feluri, pereti de escalada dar si circuit de ateliere cu lungime de
225 de metri.
Daca timpul iti permite, la o ora distanta vei putea vizita
:
- Castelul Corvinilor
- Cetatea Deva - Citeste si : Cetatea Deva, judetul Hunedoara. De ce sa o vizitezi?
- Sarmizegetusa Regia