Crucea de pe Caraiman este considerata a fi unul dintre simbolurile muntilor Bucegi, fiind vizibila si admirata de multi dintre turistii ce traverseaza Valea Prahovei. Aceasta a fost ridicata in anul 1928, in memoria eroilor din Primul Razboi Mondial, la acea vreme fiind monumentul aflat la cea mai mare altitudine din lume, respectiv 2291 metri. 

Lucruri pe care probabil nu le stiai despre Crucea de pe varful Caraiman :

  • Crucea de pe Caraiman a fost inclusa in Cartea Recordurilor – Guinness World Recors (ultima certificare dateaza din anul 2013), datorita inaltimii constructiei, respectiv 39.3 metri si altitudinea la care se afla, in varful unui munte la 2291 metri. Deschiderea bratelor orizontale este de 15 metri.
  • Decizia constructiei a fost luata de Regele Ferdinand I si Regina Maria, in cinstea eroilor ce au murit in timpul Primul Razboi Mondial. Sunt legende ce sustin ca decizia construirii monumentului a fost luata in urma unui vis avut de Regina Maria. Dorinta acestora a fost ca acest monument sa fie vazut de la o distanta cat mai mare cu putinta, drept pentru care astazi aceasta este vizibila de la zeci de kilometri departare, in mod special noaptea cand aceasta este iluminata de 300 de becuri.


  • Constructia acesteia a fost un proces foarte dificil, luand in considerare amplasamentul crucii. O parte din materiale au fost carate cu funicularul fabricii de hartie din Busteni, al fratilor Schiel, iar o parte cu ajutorul atelajelor si animalelor de povara ale locuitorilor din zona. Principala piedica a reprezentat-o drumul accidentat, din cauza caruia un transport de materiale a durat chiar si doua saptamani. Designul si implementarea proiectului a fost realizat din eforturile arhitectilor romani George Cristinel si Constantin Procopiu. Durata constructiei a fost de doar 2 ani, 1926 – 1928.
  • Amplasamentului initial al monumentului s-a facut direct in roca. Ulterior, dupa inaugurare, in anul 1930 a fost construit si piedestalul. Crucea de asemenea, gazduia si un generator electric ce alimenta 120 de becuri de 500 wati, acestea fiind distribuite de-a lungul perimetrului Crucii. 
  • Crucea Eroilor Neamului a fost inaugaurata in data de 14 septembrie 1928, in ziua de Inaltarea Sfintei Cruci. In perioada interbelica, aceasta era luminata si in noaptea de Sfanta Marie.
  • Odata cu aparitia regimului comunist, Crucea Caraiman nu a mai fost iluminata si a fost la un pas de a fi distrusa. De altfel, se spune ca partidul luase decizia sa-I taie bratele, astfel incat sa ramana o coloanal in varful careia sa fie amplasata steaua rosie. Muncitorii ce primisera aceasta sarcina nu au mai ajuns insa la monument, unul dintre acestia cazand intr-o prapastie, iar altul si-a rupt piciorul, drept pentru care si ceilalti au luat decizia sa abandoneze.
  • Daca iti doresti sa o vezi indeaproape, poti urma traseul marcat de catre salvamontisti. Traseul este intr-adevar mai dificil, fiind recomandat persoanelor experimentate, insa efortul va merita cu siguranta. Te vei putea bucura de peisaje superbe, in care muntii isi etaleaza splendoarea. Crucea de pe Caraiman este pozitionata in saua masivului Caraiman, pe marginea abrupta catre Valea Seaca.