Fiecare dintre noi a auzit de Castelul Bran, Castelul Peles sau Castelul Corvinilor. Totusi, mai exista si alte monumente istorice pline de farmec, cum ar fi Castelul Ghica din Dofteana, judetul Bacau.

Din punct de vedere geografic, acesta este amplasat pe Valea Trotusului, fiind parte componenta a imobilelor detinute de familia nobiliara Ghica, impreuna cu Palatul de la Comanesti.

Sursa: Castelul Ghica de la Dofteana 

Cladirea impunatoare a fost construita la sfarsitul secolului al XIX-lea, pentru a functiona pe post de castel de vanatoare. Se remarca influentele stilului romantic, iar domeniul ce inconjoara imobilul era renumit in acele vremuri, tocmai datorita faptului ca aici aveau loc periodic partide de vanatoare exclusiviste.

Fauna din apropierea castelului este una diversa, iar acest lucru nu este suprinzator, avand in vedere faptul ca Muntele Nemira si Apa Trotusului sunt la doar cateva minute distanta.

Neculai Ghica este cel ce vine cu initiatia construirii unui castel, in anul 1887. Initial, se ridica o locuinta administrativa, ce avea in componenta parterul si un etaj superior. Dupa o perioada scurta de timp, proprietarul se decide sa colaboreze cu un arhitect italian, in vederea indeplinirii planurilor sale.

Dupa finalizarea constructiei, castelul va fi utilizat drept resedinta de vacanta si de vara pentru membrii familiei Ghica.

Cel de-al Doilea Razboi Mondial a adus schimbari importante in administratia castelului. Intre anii 1941-1944, castelul a fost resedinta Comandamentului Wehrmachtului.

 

Sursa: Castelul Ghica - Dofteana 

Nationalizarea castelului are loc in anul 1945, iar odata cu trecerea timpului deserveste drept spital, sanatoriu de reumatologie infantila si casa de copii.

Totusi, o parte din cele 33 de camere ale castelului au fost incuiate, tocmai pentru ca in acestea se aflau bunuri valoroase.

La momentul actual, castelul este o proprietate privata, insa poate fi admirat de catre persoanele pasionate de arhitectura. Ba mai mult, aici se organizeaza periodic si evenimente speciale, ce amintesc de atmosfera nobiliara de altadata.

Constructia a trecut cu brio proba timpului, iar structura solida si aspectul exterior te vor impresiona.

Placutele de ceramica cu care este placata partea exterioara a castelului au un aspect de caramida rosie, iar demisolul are la baza blocuri masive de piata.

Castelul este format din demisol, parter, etaj si mansarda, iar la parter au fost amenajate doua terase acoperite, cu vedere spre lac si poiana.

Demisolul gazduieste o colectie impresionanta de vinuri, iar decoratiile de lemn ce se afla pe pereti sunt originale, pastrate din generatie in generatie.

Stiai ca atat castelul, cat si parcul ce se afla in apropierea au fost incluse in patrimoniul national de arhitectura si istorie?

Lacul din apropiere se intinde pe mai bine de 1800 de mp, fiind o adevarata incantare pentru cei ce se afla in vizita.

Ultimii ani au fost benefici pentru imobil, avand in vedere ca s-au desfasurat ample procese de renovare. Stiai ca te poti caza in una din cele 6 camere ce sunt disponibile turistilor? Pare o idee excelenta pentru ultima luna de toamna! 

Citeste si : Vacanta in Bacau? Afla care sunt principalele obiective turistice.