Pozitionat pe malul Cernei, municipiul Hunedoara vine in intampinarea turistilor sai cu o serie de obiective turistice, fie ca in atentia noastra se afla iubitorii de drumetii montane sau cei ce isi doresc sa simta “istoria strabunilor”. Resedinta de judet a fost atestata documentar inca din anul 1265, iar de-a lungul timpului a avut un rol esential in istoria tarii noastre.
Daca ti-ai planificat un sejur in judet, iti recomandam sa vizitezi cateva dintre cele mai frumoase si captivante locuri din Hunedoara.
- Castelul Corvinilor sau castelul Huniazilor, este principala atractie turistica din judet dar si din Romania. Considerat ca fiind o adevarata bijuterie din punct de vedere turistic, castelul este apreciat datorita arhitecturii sale gotice. Acesta a fost ridicat de regele Iancu de Hunedoara, rolul sau initial fiind sa serveasca drept punct strategic intarit. Inconjurat de legende, in curtea interioara a castelului este si o fantana adanca de 30 de metri. Aceasta ar fi fost sapata de 3 prizonieri turci, carora li se promisesera libertatatea cand vor termina lucrarea. Insa dupa 15 ani de truda, timp in care Iancu de Hunedoara murise, sotia acestuia nu i-a respectat cuvantul, de unde si inscriptia de pe aceasta “Apa ai, inima n-ai”. Intreaga constructie este impresionanta, iar detaliile ce inca se regasesc te vor purta in atmosfera evului mediu.
- Cetatea Deva este pozitionata pe dealul Cetatii, la o inaltime de 380 de metri.Din pacate, astazi este o ruina ca urmare a unei explozii in magazia cu munitie din anul 1849. Construita in secolul XIII, Cetatea Deva este una dintre cele mai importante cetati din Transilvania, rolul acesteia fiind de aparare impotriva tatarilor si tuturor ce urmareau ocuparea regiunii. Este deschisa publicului, accesul catre ea se poate face cu ajutorul telecabinei sau prin parcul orasului.
- Parcul National Retezat se intinde pe o suprafata de 38.000 de hectare, fiind de altfel unul dintre cele mai importante parcuri nationale din tara. Vei fi surprins sa descoperi ca cele mai impresionante elemente sunt cele 80 de lacuri glaciare, ce reprezinta de altfel 40% din numarul lacurilor glaciare din tara. Unul din diamantele tarii noastre, parcul ofera peisaje spectaculoase si rapitoare de pe varful Peleaga, Papusa sau Retezatul Mic.
- Rezervatia de zimbri Hateg – Slivut, pozitionata in padurea cu acelasi nume, se intinde pe o suprafata de 50 de hectare. Este primul loc din tara unde zimbrul European si-a facut aparitia inca din anul 1958, cand a fost adusa o pereche de zimbri din Polonia.
- Sarmizegetuza Regia, capitala Daciei si cetatea de scaun a regelui Decebal, este cea mai importanta cetate din tara. Ca multe alte atractii turistice, aceasta adaposteste mai multe legende si povesti. Cetatea se afla in localitatea Gradistea de Munte, comuna Orastioara si este impartita in 3 zone : cea civila – la poalele dealului, cetatea in sine si zona sacra.
- Pestera Bolii, pozitionata in partea de nord a orasului Petrosani, este una dintre cele mai impresionante si spectaculoase formatiuni calcaroase din Romania. Sala Concertelor reprezinta galeria principala a pesterii si este locul unde de-a lungul timpului au fost organizate mai multe evenimente musicale si artistice. Este strabatuta in intregime de Paraul Jupaneasa.
Surse foto : Administratia Sarmizegetusa Regia, Enjoy Hunedoara